Catalog-Item Reuse

Casa Avramide sau Casa Colecțiilor este o adevărată bijuterie arhitecturală, un nod cultural al orașului, ce a adunat, ani la rând, atât publicul celor mai importante festivaluri din zonă, cât și tineri interesați de artă, voluntariat sau mediu.

Situată în centrul orașului, lângă Teatrul Jean Bart și Biserica Sf. Nicolae, Casa Avramide i-a aparținut lui Alexe Avramide (1855/57-1941), un prosper industriaș local. Clădirea a fost construită de meșteri italieni (1897-1899) și a fost locuită de Alexe și soția sa, Elvira, împreună cu cei șase copii ai lor, dar și cu membri ai familiei extinse.

În 1950, clădirea a devenit sediu pentru Muzeul „Delta Dunării”, care a ocupat inițial doar două încăperi. În anii care au urmat, demisolul clădirii a găzduit expoziții ale secțiilor de arheologie și etnografie (1959-62). Începând cu anul 1964, casa a funcționat în totalitate ca muzeu de științe ale naturii, până la reabilitarea și transformarea ei în Casa Colecțiilor.

Parterul acestui monument arhitectural poartă astăzi vizitatorii în atmosfera de început de secol XX, cu mobilier, fotografii de familie și piese din colecția de artă decorativă a Muzeului de Artă. Până pe 20 aprilie 2021, vizitatorii pot admira aici piese din colecția de Artă Decorativă Europeană și Colecția de Artă Decorativă Orientală ale Muzeului de Artă din Tulcea, ce constituie expoziția intitulată Renaștere. Capodoperele îndrăgitului și regretatului Eugeniu Barău încă mai animă încăperile Casei Colecțiilor.

Demisolul cu atelierul (Arta Mică) este în reorganizare. În curând, tinerele talente tulcene își vor putea expune aici lucrările, datorită unei inițiative ce urmărește sprijinirea și promovarea artiștilor în devenire.

  • Programul de vizitare: marți - duminică, în intervalul orar 09:00-17:00
  • Prețul biletului: 8 lei - bilet întreg; 4 lei - preșcolari, elevi, studenți și pensionari.
  • Cei care aleg să viziteze atât Muzeul de Artă, cât și Casa Avramide vor putea achiziționa biletul unic, la prețul întreg de 15 lei, iar pe cel redus, la 7 lei.

Ultima modificare la data Saturday, February 7, 2026